twitter
    Find out what I'm doing, Follow Me :)

luni, 19 aprilie 2010

Vulcanul islandez eliberează în atmosferă între 150.000 şi 300.000 de tone de CO2 pe zi

    Eyjafjöll eliberează în atmosferă între 150.000 şi 300.000 de tone de CO2 pe zi, o cantitate care, dacă va fi menţinută la acest nivel timp de un an, va plasa vulcanul islandez pe acelaşi plan cu Austria în privinţa emisiilor de gaze cu efect de seră, au declarat luni doi experţi citaţi de AFP.

Totuşi, "cantitatea de CO2 emisă de vulcani în general şi de acesta în particular, este neglijabilă" în raport cu emisiile totale de gaze cu efect de seră, subliniază Patrick Allard, de la Institutul de fizică a globului din Paris.

    Nu există date disponibile cu privire la cantitatea de CO2 emisă de vulcanul Eyjafjöll de la erupţia sa, la 14 aprilie, dar estimările sunt posibile prin comparaţie cu erupţia din 20 martie.

În cursul acestei prime erupţii, au fost emise 15.000 de tone de CO2 pe zi, potrivit lui Colin Macpherson, geolog la universitatea Durham din Anglia.

    "Fluxul actual de magmă este de 10-20 de ori mai mare", deci, "luând în considerare limita inferioară, cantitatea de CO2 emisă de Eyjafjöll ar fi de 150.000 de tone pe zi", a declarat el pentru AFP.

La rândul său, Patrick Allard estimează, propunând calcule similare, că vulcanul "produce în acest timp de 20 de ori mult CO2 decât producea în prima fază a erupţiei", respectiv 300.000 de tone pe zi.

Extrapolând la un an, aceste emisii vor plasa vulcanul între locurile 47 şi 75 pe lista ţărilor care emit gaze cu efect de seră, aflate la originea încălzirii globale, potrivit cifrelor publicate în 2005 de World Resources Institute (WRI), o organizaţie neguvernamentală specializată în date despre mediu.

Situat pe locul 47, vulcanul ar emite mai multe gaze cu efect de seră într-un an decât Austria, Irlanda, Bulgaria sau Suedia.

De altfel, nu există indicii că emisiile de CO2 ale vulcanului vor fi compensate de reducerea draconică a numărului de zboruri în spaţiul aerian din nordul Europei.

"Este mai puţin CO2 emis, dar oamenii sunt repatriaţi cu autocare, iar zborurile sunt amânate, nu anulate", explică climatologul Hervé Le Treut.

Iar "dacă gazele sunt emise acum sau peste trei săptămâni, aceasta nu schimbă fundamental datele la nivel climatic", a adăugat el.

Traficul aerian va fi reluat în întreaga ţară până marţi dimineaţa

    Traficul aerian va fi reluat pe toate aeroporturile din ţară în cursul nopţii de luni spre marţi, primul aeroport deschis fiind cel din Târgu Mureş, unde traficul va reîncepe luni seara, a declarat directorul general al Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian - Romatsa, Bogdan Donciu.

Directorul Romatsa, care asigură coordonarea traficului aerian, a precizat, pentru MEDIAFAX, că pe măsură ce condiţiile meteo se îmbunătăţesc, adică pe măsură ce dispare norul de cenuşă vulcanică, se fac propuneri privind reluarea traficului aerian, iar dacă aceste propuneri se acceptă, aeroporturile se vor redeschide.

"Se pare că cel mai târziu mâine (marţi - n.r.) dimineaţa se vor redeschide toate aeroporturile din ţară. Este vorba de aeroporturile din Iaşi, Suceava, Bacău, Constanţa şi Tulcea. Primul va fi cel din Târgu Mureş, redeschis în această seară (luni - n.r.)", a spus Donciu.

Comitetul guvernamental pentru situaţii de urgenţă a decis ca luni, la ora 15.00, să fie redeschise încă opt aeroporturi, respectiv cele din Otopeni, Băneasa, Craiova, Cluj-Napoca, Sibiu, Oradea, Satu Mare şi Baia Mare.

Aeroporturile din Târgu Mureş, Bacău, Iaşi, Suceava, Constanţa şi Tulcea rămân în continuare închise, dar există "o probabilitate destul de mare" să fie redeschise marţi dimineaţa, la ora 7.00, a arătat premierul Emil Boc.

Situaţia acestor aeroporturi va fi stabilită luni seara, la ora 21.00.

Şeful Guvernului a atenţionat că redeschiderea aeroporturilor nu înseamnă că pasagerii pot pleca spre orice ţară şi le-a recomandat acestora să verifice destinaţiile de călătorie la companiile care emit biletele.

Premierul a mai arătat că, din datele disponibile, în următoarele două zile nu vor fi înregistrate maxime admise de poluanţi la sol şi nu se recomandă populaţiei măsuri speciale de protecţie.

Spaţiul aerian românesc, închis din cauza norului de cenuşă provocat de erupţia unui vulcan din Islanda, a fost redeschis parţial luni dimineaţă, la ora 9.00, când aeroporturile din Timişoara şi Arad au redevenit operaţionale.

Secretarul de stat în Ministerului Transporturilor Marin Antona a anunţat, duminică seară, că primele aeroporturi care vor fi redeschise în România, de la închiderea spaţiului aerian, vor fi cele din Timişoara şi Arad, iar dacă "lucrurile vor continua să evolueze în acest ritm" probabil că luni, la ora 15.00, vor redeveni operaţionale şi aeroporturile din Craiova, Bucureşti şi Constanţa.

El nu a putut preciza când va fi redeschis complet tot spaţiul aerian din România.

Un nor de cenuşă provocat de erupţia unui vulcan în Islanda perturbă traficul aerian în Europa, determinând închiderea spaţiilor aeriene din mai multe state.

Traficul aerian pe întreg teritoriul României a fost închis începând de sâmbătă, ora 18.00.

Adrian Mutu a fost suspendat 9 luni

    Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a fost suspendat nouă luni de tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI), după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină, a anunţat, luni, agenţia Ansa.

Adrian Mutu a fost audiat, luni, la tribunalul antidoping de la Roma de preşedintele tribunalului Francesco Plotino şi de procurorul federal al Comitetului Olimpic Italian (CONI), Ettore Tori.

    Mutu a fost asistat de avocaţii săi Antonio D'Avirro şi Paolo Rodella şi i-a avut ca martori-specialişti pe profesorul Alessandro Mugelli şi doctorul Massimiliano Pieraccini. În schimb, nu a fost prezent niciun oficial de la Fiorentina.

CONI a anunţat, la 28 ianuarie 2010, că atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a fost depistat pozitiv cu sibutramină în urma unui test antidoping efectuat la 10 ianuarie 2010, după meciul cu Bari, din campionatul Italiei. A doua zi, CONI a precizat că Mutu a fost pozitiv şi la controlul antipoding făcut după meciul cu Lazio, care a avut loc în 20 ianuarie, în Cupa Italiei, iar substanţa interzisă a fost tot sibutramina.

Rodica, mama lui Mutu, a susţinut că jucătorul a luat un medicament pentru slăbit, pe care ea îl uitase când l-a vizitat în Italia, iar pe prospectul acestuia nu scria că ar fi conţinut sibutramină.

Strategia apărării lui Mutu s-a bazat pe faptul că pe prospectul medicamentului nu figura sibutramina şi pe faptul că substanţa nu îmbunătăţeşte performanţele sportive. Totodată, avocaţii românului au încercat şi au reuşit să convingă Procuratura antidoping că Mutu nu este recidivist, deoarece precedentul caz în care fotbalistul a fost depistat pozitiv (cu cocaină), cel de pe vremea când evolua la Chelsea, a apărut în urma unui control comandat de club şi efectuat în afara competiţiei.

duminică, 11 aprilie 2010

Anunt

   Vreau sa va spun ca o sa lipsesc cateva zile de acasa asa ca nu o sa mai postez timp de vreo 4-5 zile asa    ca imi cer scuze si bafta la citit articole mai vechi.

Polonia, unită după moartea tragică a preşedintelui Lech Kaczynski - VIDEO

    Polonia, unde tendinţele politice au dispărut, este unită, duminică, la o zi după accidentul de avion în care au murit preşedintele Lech Kaczynski, o mare parte a Statului Major al armatei şi numeroşi alţi oficiali, în Rusia.

Ţara este în doliu naţionaldupă o noapte de omagii spontane şi de rugăciuni în memoria victimelor acestei catastrofe produse în apropiere de Smolensk, care a provocat moartea a 96 de persoane.

    Ca o ironie teribilă, delegaţia poloneză mergea să participe la comemorarea a 70 de ani de la masacrul a mii de ofiţeri polonezi, executaţi din ordinul lui Iosif Stalin la Katin, în apropiere de Smolensk.

În Polonia, ţară catolică în proporţie de 90%, mesele de duminică, la care de obicei participă numeroase persoane, sunt dedicate victimelor catastrofelor.

"Ne rugăm pentru ţara noastră. Suntem încrezători în faptul că sacrificiul surorilor şi fraţilor noştri va da roade, va aduce pace şi reconciliere între polonezi", a declarat cardinalul Stanislaw Dziwisz, în cadrul unei mese celebrate sâmbătă seara în catedrala Wawel din Cracovia.

Zeci de mii de persoane s-au reunit în noaptea de sâmbătă spre duminică în cartierul Palatului prezidenţial din Varşovia, pentru a depune flori şi a aprinde lumânări.

Multe dintre acestea au declarat pentru AFP că nu îl susţineau pe preşedintele conservator decedat, dar că vor să îi aducă un omagiu. "Era preşedintele nostru, indiferent de opiniile noastre", a declarat Malgorzata Blasik, în vârstă de aproximativ 30 de ani.

    Două minute de reculegere vor fi respectate la prânz în toată ţara, a decis preşedintele Dietei, Bronislaw Komorowski, care asigură interimatul la conducerea statului.

    Toate centrele comerciale, care atrag de obicei duminica numeroase familii, sunt închise. Drapelele coborâte în bernă sunt vizibile nu numai pe clădirile publice, ci şi la ferestrele apartamentelor.

Corpul neînsufleţit al preşedintelui Kaczynski şi cel al soţiei sale, Maria, vor fi repatriate duminică după-amiază. Acestea au fost deja identificate la Smolensk, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de fratele geamăn al preşedintelui, Jaroslaw Kaczynski, care s-a întors în Polonia imediat după aceea.

Cadavrele celorlalte victime, între care se numără oficiali de rang înalt de orientări politice diferite, au fost transportate la Moscova.

Potrivit presei poloneze, municipalitatea a rezervat pentru rudele victimelor 450 de camere de hotel şi mijloace de transport, oferindu-le totodată susţinere psihologică şi achitând toate costurile.

    În acelaşi timp, experţii ruşi şi polonezi au început duminică să analizeze împreună cutiile negre ale avionului prezidenţial polonez, au anunţat agenţiile ruse, citând Ministerul Transporturilor.

"Înregistrările sonore şi cele ale datelor (de zbor) au fost trimise unui laborator (...) unde, în prezenţa părţii poloneze, în special a unui reprezentant al Parchetului polonez, analiza lor a început", a declarat serviciul de presă al ministerului, citat de agenţii.

    Piloţii avionului polonez au fost acuzaţi sâmbătă de autorităţile ruse că au ignorat instrucţiunile controlorilor de trafic aerian rus când au decis să aterizeze la Smolensk, unde era o ceaţă densă

Trupurile celor 97 de pasageri ai avionului prezidenţial polonez au fost recuperate

     Trupurile neînsufleţite ale tuturor celor 97 de pasageri ai avionului care s-a prăbuşit sâmbătă în apropiere de Smolensk au fost recuperate, a anunţat ministrul rus pentru Situaţii de Urgenţă, Serghei Şoigu.

"Toate trupurile neînsufleţite ale victimelor au fost găsite şi am început să le transportăm la Moscova, cu ajutorul autorităţilor locale", a spus Şoigu, precizând că în capitala rusă au fost luate măsuri pentru primirea familiilor victimelor.

     El a adăugat că "avionul s-a prăbuşit la 300 de metri de pista de aterizare şi avea la bord 97 de persoane, dintre care opt erau membri ai echipajului ".

Preşedintele polonez, Lech Kaczynski, a murit sâmbătă, în urma prăbuşirii avionului său Tupolev-154, în apropiere de Smolensk, la 420 de kilometri vest de Moscova. Toate cele 97 de persoane aflate la bordul aparatului, printre care se aflau înalte oficialităţi şi comandanţi ai armatei, şi-au pierdut viaţa în urma catastrofei aviatice.

     Preşedintele rus a ordonat înfiinţarea unei comisii de anchetă conduse de premierul Vladimir Putin, pentru stabilirea cauzelor prăbuşirii aparatului prezidenţiale polonez, însă autorităţile ruse privilegiază pista unei erori a piloţilor, despre care afirmă că au ignorat instrucţiunile controlorilor de trafic.

sâmbătă, 10 aprilie 2010

Avionul la bordul căruia se afla preşedintele polonez s-a prăbuşit. Nu există supravieţuitori - FOTO şi VIDEO

Un avion Tupolev 154, la bordul căruia se afla preşedintele polonez Lech Kaczynski, s-a prăbuşit, sâmbătă, la aterizare într-o pădure din apropiere de Smolensk, în vestul Rusiei, provocând moartea tuturor persoanelor aflate la bord, au anunţat autorităţile poloneze şi ruse,

Printre victime figurează preşedintele Băncii Centrale a Poloniei, Slawomir Skrzypek, şi şeful Statului Major al forţelor armate, Franciszek Gagor, precum şi principalii lideri ai armatei poloneze, potrivit autorităţilor de la Varşovia.

"Un număr de 96 de persoane, dintre care 88 de membri ai delegaţiei poloneze, se aflau la bordul avionului Tupolev-154 care s-a prăbuşit în apropiere de Smolensk", într-o pădure, a precizat, la rândul său, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, citat de agenţiile ruse.

Nu există niciun supravieţuitor, a declarat purtătoarea de cuvânt a ministerului, Irina Andrianova, potrivit imaginilor difuzate de geleviziunea rusă.

Preşedintele polonez, soţia sa şi numeroşi alţi oficiali polonezi mergeau la Katin, în apropiere de Smolensk, pentru a se reculege la mormintele ofiţerilor polonezi executaţi în urmă cu 70 de ani de poliţia stalinistă.

Autorităţile ruse au stabilit un perimetru de securitate în jurul locului catastrofei, unde pompierii şi echipele de salvare continuă să vină, a constatat un fotoreporter al AFP, în timp ce unele porţiuni ale avionului încă ard.

Avionul, un Tupolev-154, s-a prăbuşit la ora locală 10.50 (09.50 ora României), în apropiere de pista de aterizare, la periferia oraşului Pecersk, situat la câţiva kilometri de Smolensk.

În timp ce se apropia de pista de aterizare, "avionul s-a lovit de mai mulţi copaci, a căzut şi s-a dezintegrat", a declarat guvernatorul regiunii Smolensk, Serghei Antufiev, pentru postul de televiziune Vesti-24, în timp ce televiziunea rusă a difuzat imagini în direct cu fragmentele de avion răspândite în pădure, unele dintre ele încă arzând.

Aceeaşi versiune a faptelor a fost prezentată şi de Ministerul de Externe de la Varşovia, pentru televiziunea poloneză.

O eroare a pilotului ar putea fi la originea acestei catastrofe, a anunţat agenţia RIA Novosti, citând o sursă din cadrul forţelor de ordine ruse.

joi, 8 aprilie 2010

Pitagora -Magicianul Numerelor

                   "Lumea Intuiţiei este Lumea Matematicii."
              Gnosticul care vrea sã se înalţe la Lumea Intuiţiei
                     trebuie sã fie Matematician, sau cel puţin
                             sã aibã noţiuni de Aritmeticã."

         Pitagora se naşte în anul 580 înainte de Cristos, în Grecia, în insula Samos. De foarte tânãr este atras de Religia Olimpianã, în special de cultul lui Apollo. Dar nici Homer cu poemele sale, nici ritualurile religiei sale nu i-au calmat setea de cunoaştere.

Cãutând Înţelepciunea pãtrunde în Asia Micã, vizitându-l pe Pherekydes, unul din cei 7 Înţelepţi ai antichitãţii de la care primeşte mari învãtãţuri.

Îl cunoaşte pe Orfeu şi prin intermediul riturilor iniţiatice ale Demetrei şi ale lui Dionysos, capteazã o nouã dimensiune, care cu o mare intensitate îl conduce pânã la Divin.

       Continuã în cãutarea sa prin Babilonia, unde cunoaşte Astronomia; în Persia va cunoaşte doctrina lui Ahura Mazda; în ţara arsã de soare a lui Kem (Egipt), cu sacerdoţii din Sais şi

   Heliopolis, asimileazã învãţãturi Esoterice şi Matematice şi, în acelaşi timp, aprofundeazã foarte mult Geometria, mãrindu-şi astfel cunoaşterea şi înţelegerea asupra structurii a ceea ce este Divin; iar în India studiazã Doctrina Transmigraţiei Sufletelor, pe care el a denumit-o: Metempsihozã.





Vorbeşte despre Karma şi declarã în manierã coerentã nemurirea Sufletului:
                   Omul poartã în interiorul sãu o parte de Energie Primordialã şi Divinã
                   care supravieţuieşte la moartea  corpului, în Lumea Astralã,
                   pentru ca, în acord cu comportamentul etic al vieţii sale anterioare,
                   sã se reîncarneze în alt corp şi sã trãiascã altã existenţã,
                   şi astfel în mod succesiv, pânã la întoarcerea finalã la Divin.

Aceastã gândire revoluţioneazã Pãgânismul şi influenţeazã Creştinismul Primitiv.

Psiche, dupã Pitagora "este intermediarul între douã lumi: între Material şi Spiritual. Energia Vitalã care se stabileşte şi locuieşte în materie".

Susţine existenţa Elementalilor şi a Geniilor, a Divinitãţilor intermediare ca Zeii Olimpici, precum şi a unei Divinitãţi Superioare ca început şi sfârşit al tuturor lucrurilor.


Aceastã concepţie filosoficã asupra Naturii şi Divinitãţii, asupra omului şi a Cosmosului, era întotdeauna prezentatã din punct de vedere al Matematicii, deoarece pentru Pitagora totul se putea formula într-o ecuaţie.

Pentru Pitagora numerele sunt principii absolute în Aritmeticã; principii aplicate în Muzicã; mãrimi în stare de repaus în Geometrie; mãrimi în mişcare în Astronomie, servind simultan ca mãsuri ce determinã natura lucrurilor şi exponenţi care le fac cunoscute.

"Dumnezeu geometrizeazã prin intermediul sunetului" spunea Pitagora; "La început era Cuvântul", spune Ioan, profetul din Patmos.

Doctrina Muzicii Geometrice are ca fundament postulatul anterior; şi explicã generarea intervalelor şi a nodurilor prin intermediul relaţiei distanţelor armonice care existã între notele muzicale şi planetele Sistemului Solar, Do-Re corespunzând distanţei de la Pãmânt la Lunã, Re-Mi, Lunã-Venus şi aşa mai departe. Astfel Sistemul Solar (şi în general tot Universul) este o mare pentagramã muzicalã, în care fiecare planetã emite nota sa particularã într-o mare gamã de sunete. Aceasta este ceea ce numea Pitagora, şi ce servea de asemenea ca un proces iniţiatic în interiorul Şcolilor Pitagoreice: "Muzica Sferelor".

În final, învãţãturile lui Pitagora au avut o mare rãspândire şi chiar în zilele noastre, continuã sã fie de bazã, deşi mulţi nu au fost capabili sã înţeleagã aceastã Filosofie Pitagoreicã.

Legea Karmei- Legea Cauzei si a Efectului

     Cuvântul “Karma” este un termen hindus şi în limba sanskrită, înseamnă legea cauzei şi a efectului. Mai există şi o altă lege numită Dharma care se traduce: premiu, bonus, recompensă. Caracteristicile existenţei actuale sunt notate în cartea vieţii noastre, pe care am scris-o noi înşine cu acţiunile din existenţele noastre trecute. Atunci când vom întreba vreodată “Cum va fi existenţa mea viitoare?” să ne întrebăm mai bine “Cum îmi trăiesc actuala mea existenţă? Pentru că tot ceea ce facem acum va avea repercursiuni în existenţa următoare. Tot ceea ce ni se întâmplă acum agreabil sau dezagreabil, se datorează acţiunilor noastre concrete agreabile sau dezagreabile din trecut.

    O axioma spune: “Cel ce nu are Dharma să-şi plătească datoriile, sa plătească cu durere”. De multe ori s-au văzut atâtea cruzimi încât Legea nu are cum să aplice Mila şi atunci nu rămâne decât să aplice Justiţia. Accidentele grave, bolile, suferinţele morale şi fizice, arată că am acumulat vechi datorii pe care trebuie să le plătim. Pentru a evita toate aceste tipuri de suferinţe, care vin drept “facturi” de achitat, şi pentru a nu mai acumula noi datorii, Gnoza ne învaţă câteva modalităţi simple dar eficiente de negociere a aşa-numitelor “facturi”.


     Există câteva axiome practice cu referire la negocierea Karmei, astfel: “Leul Legii se combate cu Balanţa”. Legea Divină este simbolizată de un leu, denumit Leul Legii. Leul Legii este Legea cu care întotdeauna ne întâlnim. Dar dacă o persoana, înaintea Legii demonstrează un comportament corect, echilibrat, poate să mişte balanţa în favoarea sa şi atunci Leul Legii se retrage, nu o va putea muşca. Atunci, cea mai bună soluţie pentru a nu fi urmăriţi / persecutaţi de Leul Legii (în mod simbolic vorbind) este să menţinem în viaţa noastră, un mod corect de a gândi, de a simţi, şi de a acţiona. O alta modalitate de a echilibra balanţa în favoarea noastră este: “Fă acţiuni bune, pentru aţi plăti datoriile”. Acţiunile noastre bune, în favoarea umanităţii, fac ca Legea să se schimbe şi vom ajunge la un moment dat când nu ne mai poate taxa, pentru că, conştient sau inconştient am făcut multe fapte bune, iar Legea nu este injustă. Atunci karma nu se mai aplica.

     Se spune că “Se plăteşte Karma atât pentru răul pe care l-am comis, cât şi pentru binele pe care nu l-am făcut atunci când puteam să îl facem”. Gnoza ne spune că există un mare merit când noi ne asumăm durerea celorlalţi şi vrem să-I ajutăm. Atunci spălăm multe lucruri fără să ne dăm seama, multe lucruri grave care trebuiau să vină, nu vor mai veni. Acest lucru are şi mai multe merite când se face în mod dezinteresat şi fără a ne gândi la recompensă.

Marte este locuit

           Interviu cu Alfred L. Webre, directorul Institutului pentru Cooperare în Spaţiu (ICS).

   " Am 67 de ani. M-am născut într-o bază navală din Florida, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.   Locuiesc în Vancouver. Sunt Doctor în Drept şi Judecător al Tribunalului din Kuala Lumpur pentru crime de război. Sunt căsătorit, am un fiu şi două fiice vitrege. Trăim într-un univers de origine inteligentă."

     Sunt dovezi că există civilizaţii etice mai avansate decât a noastră, care participă la procesul nostru de dezvoltare.

Daţi-mi dovezi.

     Există declaraţii ale angajaţilor guvernului Statelor Unite, care atestă că au participat în programe secrete de relaţionare cu anumite civilizaţii extraterestre.

Aceasta înseamnă că deja a avut loc contactul cu extratereştrii?

    Da, după spusele acestor martori guvernul Statelor Unite lucrează cu ei în secret încă din anii 50.

    Andrew Basiago, fiul unui oficial CIA, a fost înscris la vârsta de 7 ani într-un program secret pentru copii super-dotaţi care erau antrenaţi să devină ambasadori înaintea raselor extraterestre.

Vreun contact?

    A avut loc o întâlnire cu 3 astronauţi de pe planeta Marte. În ianuarie 2009, Virginia Olds, angajată a CIA, a confirmat că CIA ştie că există o civilizaţie umanoidă ce trăieşte la suprafaţa lui Marte.

    Credem că în anul 9500 î.Hr. fragmente ale supernovei Vela au intrat în sistemul nostru solar şi au distrus ecologia de pe Marte. Marţienii, cu vreo 1.500 de ani mai avansaţi decât noi etic şi tehnologic, s-au refugiat sub pământ.

    În decembrie 2008 am publicat un raport ce includea fotografii făcute de robotul NASA, Rover Spirit, în care se identifică anumite specii de umanoizi, animale şi structuri, la suprafaţa lui Marte. Îl puteţi vedea pe Exopolitics.com.

Existră 3 astronauţi care ne asigură că au văzut viaţă extraterestră.

    Da, Buzz Aldrin care a călătorit cu Apollo XI spune că la sosirea pe Lună, în 1969, erau două nave extraterestre mari în jurul marelui crater; versiunea lui a fost verificată de mai-marii oficiali ai NASA.

Am rămas fără cuvinte.

    Doctorul Steven Greer, director al Proiectului „Disclosure” (Dezvăluire), a adunat mai mult de 500 de mărturii de la armată, guvern şi inteligenţe de ordin superior, care sunt martori ai prezenţei extraterestre, iar aceste dovezi au fost făcute publice în mai 2009, la Clubul Naţional de Presă din Washington.

Mexic, Chile, Brazilia şi Peru şi-au făcut publice arhivele despre OZN-uri.

    Recent şi Franţa, Suedia şi Danemarca, şi Marea Britanie, care a scos la lumină 7.200 de dosare OZN adunate de D155, o unitate secretă a Ministerului Apărării.

De ce nu se dezvăluie existenţa vieţii pe Marte?

    Din raţiuni politice. Vom insera o întrebare, invocând legile libertăţii de informare, pentru ca NASA să recunoască viaţa inteligentă de pe Marte.

Iar marţienii de ce nu se prezintă ei înşişi în societate?

    Planeta noastră este una de ordin inferior şi bănuim că se află într-o carantină impusă de către conducerea universului.

Şi această carantină se încheie acum...

    Credem că civilizaţiile etice extraterestre au utilizat fenomenul OZN pentru a ne obişnui cu existenţa lor, iar între 2010 şi 2020 putem începe să avem relaţii deschise cu aceste civilizaţii.

Şi primul contact va fi cu marţienii?

    Da, deoarece există multe avantaje mutuale: ei ne pot da tehnologii şi cunoaştere, iar noi avem o planetă verde preţioasă pe care ei pot emigra.

Cum funcţionează universul?

    Există multe dimensiuni şi universuri paralele cu al nostru. Unele civilizaţii extraterestre vin din altă dimensiune, alt univers paralel, de aceea OZN-urile pot apărea şi dispărea.

Cum sunt aceste civilizaţii mai evoluate?

    Se pare că trăim într-un univers organizat, iar civilizaţiile mai etice au reuşit să domine dimensiunea Timp şi probabil că ele sunt cele ce vor dezvolta realitatea noastră.

...Dar sună teribil.

    După unele teorii, evoluăm în formă acelerată pentru a abandona economia de război permanent şi pentru a o transforma într-o economie sustenabilă. Conştiinţa umană se dezvoltă pentru a intra în vârsta universală şi pentru a se relaţiona în mod deschis cu aceste alte civilizaţii.

...Ne-aţi putea da o mână de ajutor.

    Există o normă primordială: nu se intervine în evoluţia unei civilizaţii de pe altă planetă. Dar în foarte puţin timp omul va învăţa să folosească teleportarea cuantică şi să scoată energie din spaţiu. Suntem într-o eră de tranziţie, în care trebuie să decidem dacă mergem către distrugere ori către evoluţie.

Ocupaţia dumneavoastră constă în a studia marele guvern al universului?

    Exopolitica este o ştiinţă socială care studiază relaţiile dintre civilizaţia noastră umană şi alte civilizaţii inteligente din univers. Unul din primii noştri paşi pentru diplomaţia universală va fi prin intermediul civilizaţiei marţiene.

Înţeleg.

Personal, lucrez cu doctorul Norman Miranda, şeful de cabinet al preşedintelui Ansamblului General al ONU, pentru ca ONU să reprezinte Pământul în faţa civilizaţiei de pe Marte.

     E posibil ca acest interviu să vă lase la fel de perplecşi ca şi pe mine, dar luaţi aminte la mărturiile celor care au participat la Summit-ul European de Exopolitică din 2009 – astronauţi de la NASA şi Agenţia Spaţială Rusă, care afirmă că a existat contact cu civilizaţiile extraterestre – şi la cele ale organizatorului său, Webre, autorul Exopoliticii (Vesica Piscis), Procuror General al Agenţiei pentru Protecţia Mediului din New York şi consultant al Fundaţiei Ford; ex-profesor de economie la Yale şi Universitatea Texas; delegat în convenţia democrată din Texas, în 1996 (Clinton-Gore). Ei vorbesc de o realitate marţiană, dacă e cert: există oare mai mult decât atât, la scară galactică?

miercuri, 7 aprilie 2010

Un militar român a fost rănit în Afganistan

     MApN a anunţat că plutonierul Bida Ionel Eugen, din Echipa Operaţională de Consiliere şi Legătură (OMLT) numărul 1, tip Batalion, dislocată în provincia Zabul din Afganistan, a fost rănit miercuri, în jurul orei 09.00 (ora României).

Subofiţerul făcea parte dintr-o echipă mixtă româno-afgană care a fost atacată de insurgenţi cu foc de infanterie în timp ce executa o misiune de patrulare la 40 de kilometri nord-vest de Qalat, în provincia Zabul.

În urma incidentului, plutonierul a fost rănit la piciorul drept. El a fost transportat de urgenţă cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul din baza Lagman, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Starea militarului este stabilă, mai precizează MApN.

     Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, şi şeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, urmăresc cu atenţie evoluţia stării de sănătate a militarului rănit.

Numărul militarilor români răniţi în Afganistan de la începutul misiunii României în această ţară, în 2002, se ridică la 52. Alţi 12 militari români au fost ucişi.

Automobile Dacia şi Renault-Nissan SRL au încheiat un parteneriat cu Groupama Asigurări

     "Datorită unui protocol de schimb de date informatizat între reparatorii autorizaţi ai celor trei mărci şi asigurător, acest parteneriat va permite eliberarea acceptelor de plată în maxim 48 de ore de la depunerea dosarului de daune. Beneficiile (...) sunt reducerea timpului de aşteptare pentru tratarea dosarului de daune şi scurtarea perioadei de imobilizare a vehiculului pe durata reparaţiei", se arată într-un comunicat al Automobile Dacia.

Parteneriatul este în vigoare din luna martie, fiind valabil atât pentru asigurările de răspundere civilă auto obligatorii RCA, cât şi pentru asigurările facultative pentru avarii de tip CASCO.

"Colaborarea instituită cu Groupama Asigurări se poate extinde la nivelul fiecărui reparator din reţeaua agreată Dacia-Renault-Nissan care doreşte încheierea unui acord în acest sens. Grupul Renault în România deţine în prezent cea mai dezvoltată reţea de service-uri la nivel naţional - 89 de unităţi Dacia, 49 de unităţi Renault şi 24 de unităţi Nissan, iar parteneriate similare au fost încheiate şi cu alte companii de asigurări din România", se mai arată în comunicat.

       Creată din fuziunea Asiban şi BT Asigurări Transilvania şi a integrării structurii de vânzări a OTP Garancia, Groupama Asigurări are o reţea de peste 300 de agenţii şi puncte de lucru. Groupama Asigurări are produse de asigurări de viaţă, bunuri, răspundere civilă, auto şi agricole, pentru persoane fizice şi firme.

Americanii au tras semnalul de alarmă

    Problema influenţei câmpului electromagnetic al radiotelefonului asupra sănătăţii a început să fie dezbătută în SUA la începutul anilor '90. Tocmai în acea perioadă au fost intentate mai multe procese civile împotriva producătorilor de aparate şi împotriva proprietarilor de reţele celulare de către rudele persoanelor care, în timpul vieţii lor, au utilizat în mod activ radiotelefonul şi a celor decedate din cauza cancerului la creier.

Toată această întâmplare a provocat panică printre utilizatorii de aparate de comunicaţii celulare, care a condus, în anul 1993, la o cădere bruscă a cursului acţiunilor celor mai mari companii ce se ocupau de afaceri în domeniul radiotelefoniei.

    Producătorii au desfăşurat o campanie fără precedent pentru formarea unei opinii publice favorabile. In reclamele acestora au fost incluse şi informaţiile privind securitatea produselor, s-au organizat conferinţe de presă ale oamenilor de ştiinţă care au declarat că "nu a fost confirmat nici un singur caz de ameninţare semnificativă pentru sănătate de pe urma utilizării telefonului celular". În acelaşi timp, nimeni nu nega faptul că nu exista nici o cercetare specială, dedicată efectelor biomedicale ca urmare a utilizării radiotelefoanelor.

În ceea ce priveşte telefoanele fără fir casnice, acestea au fost date la o parte rapid, întrucât intensităţile iradiate de acestea sunt mai mici decât puterea aparatelor de comunicaţii celulare.

    Cercetările speciale privind influenţa posibilă a radiaţiei radiotelefonului asupra sănătăţii au început abia la sfârşitul anului 1994, în cadrul proiectului european intitulat "Efectele biomedicale ale câmpurilor electromagnetice".

Din punct de vedere tradiţional, în cadrul analizei efectelor biologice ale câmpurilor electromagnetice, s-a considerat că mecanismul de bază al unei asemenea influenţe îl reprezintă leziunea "termică" a ţesuturilor. Pornind de la acest fapt, au fost elaborate standarde de securitate în multe ţări. În ultimul timp, însă, apar tot mai multe argumente care confirmă că există şi alte căi de interacţiune a câmpului electromagnetic cu organismul viu la unele valori ale intensităţii câmpului insuficiente pentru o acţiune termică, iar în rândul manifestărilor îndepărtate ale acestor acţiuni intră bolile canceroase, hormonale şi multe altele.

    În afară de aceasta, oamenii de ştiinţă au observat o influenţă combinată a intensităţilor mici ale diferitelor tipuri de influenţe. Practic, noi toţi ne găsim în condiţiile unei acţiuni concomitente a câmpurilor electromagnetice, a unor radiaţii izolate, a substanţelor chimice etc. Drept rezultat al acţiunii comune a tuturor factorilor amintiţi, procesele din organismul nostru decurg altfel, deci, nu aşa cum au fost ele modelate în laborator pentru un singur tip de influenţă nocivă.

Cercetările în cadrul proiectului european se desfăşoară cu aplicare la telefoanele din sistemul GSM/DECT. Patru grupe de cercetare lucrează pe animale, trei — cu voluntari, una studiază repartizarea câmpului în perimetrul antenei.

Una din grupe a efectuat, pe parcursul unei luni, un experiment în cursul căruia douăzeci de voluntari, timp de 6 zile pe săptămână, câte o jumătate de oră pe zi, au folosit un telefon celular standard, iar medicii au analizat starea acestora. În raport sunt prezentate datele referitoare la scăderea stabilă a hormonului care răspunde de funcţionarea glandei tiroide. Este bine cunoscut faptul că prin reducerea funcţiei glandei tiroide se reduce consumul de oxigen, scade viteza proceselor metabolice. Ca manifestări externe ale acestui fapt amintim rărirea părului, pielea uscată, tumefiată, cu o nuanţă gălbuie, vocea răguşită.

De ce lucruri rele pot fi suspecta telefoanele celulare? Ele "umbresc" sănătatea noastră pe două direcţii.

    Prima direcţie este legată de influenţa exercitată asupra proceselor electrice din creier. Merită amintit faptul că celulele nervoase ale creierului formează o reţea electrică extrem de complicată. Procesele electrofiziologice din aceste celule nu pot să depindă de radiaţiile electromagnetice ale telefonului celular. În concluzie, are loc dezechilibrarea activităţii electrofizice a celulelor creierului. Drept rezultat, se produce ruptura acolo unde este şubred. La unele persoane dezechilibrul centrilor nervoşi favorizează hipertonia, la altele — aritmia cardiacă, la altele — boala ulceroasă, la altele — dezechilibrul hormonal, deci, un mare număr de boli endocrine — de la obezitate până la dereglarea potenţei la bărbaţi şi la dismenoree la femei.

    A doua direcţie a şocului radiotelefonic este cea termică. Mulţi posesori de telefoane celulare relatează că partenerul lor credincios de viaţă le "încălzeşte puternic urechea". O asemenea încălzire nu este întotdeauna benefică, în special pentru ţesuturile cu circulaţie sanguină săracă. Principalul organ din această categorie răspunde de fertilitate masculină — la temperatură ridicată este perturbată maturizarea spermatozoizilor. Acest proces, însă, are loc destul de departe de ureche, în schimb, în apropierea receptorului telefonic există alte organe — ţintă. Înainte de toate, în această categorie intră cristalinul ochiului, apoi, unele compartimente ale urechii medii, ascunsă în interior. Opacifierea cristalinului sub influenţa radiaţiilor electromagnetice a fost descrisă de nenumărate ori. În afară de aceste efecte, în mod periodic, apar controverse în legătură cu influenţa radiaţiei electromagnetice la nivel genetic. Pentru aprecierea nivelului de radiaţie al unor modele de radiotelefoane celulare, Centrul de Securitate Electromagnetică a efectuat măsurătorile în condiţiile unei situaţii reale — la birou, în spaţii de locuit. Măsurările s-au efectuat cu ajutorul aparatului EMR-30 ("Vandel şi Holterman"), special destinat diferitelor tipuri de lucrări, în conformitate cu cerinţele standardului general european privind securitatea electromangnetică — CENLEC 50166-2.

    Rezultatele măsurătorilor au relevat că la o distanţă de cinci centimetri de la antenă nivelul de intensitate al fluxului de putere era de 0,7 w/cm², iar valorile medii pentru diferite aparate erau de 0,2-0,5 w/cm².

marți, 6 aprilie 2010

Titanic

     Potrivit multor specialisti in istoria mentalitatilor, tragedia Titanicului reprezinta primul mare mit al secolului XX. O figura rasturnata a Potopului biblic sau, dupa D. Brunat (autor al volumului Metamorfozele Titanicului, Editura Flammarion, 1988), un prag simbolic intre o era revoluta (La belle époque) si veacul XX, cu intreg cortegiul sau de deziluzii. O evocare semnata Daniel Nicolescu.
La inceputul secolului trecut, White Star Line este una dintre cele mai importante companii maritime ale lumii. Intreprindere britanica intemeiata de Thomas Ismay, ea le apartine deja, in momentul in care incepe povestea noastra, americanilor.

Asta pentru ca Joseph Bruce Ismay, fiul cel mare al fondatorului, care a preluat fraiele afacerii la moartea tatalui sau (1899), s-a hotarat s-o vanda companiei International Mercantile Maritime, un trust ame­rican detinut in principal de catre omul de afaceri J. Pierpoint Morgan. Bizuindu-se pe acest nou sprijin financiar, Bruce Ismay, ramas in continuare director al WSL, spera sa poata face fata concurentei acerbe si sa castige batalia pentru Atlantic.

     Altfel spus, sa-si conserve un loc de prim rang in randul com­p­aniilor care asigura tran­sportul peste ocean. In 1907, sub pavilionul companiei se afla cateva vase de mare tonaj, intre care Majes­tic, Teutonic, Oceanic, Cedric, Arabic, Baltic, Adriatic. Nume cu rezonanta solemna date unor vase care, cu o marja de cateva ore in plus sau in minus, acopera, incepand cu 1896, ruta Atlanticului de Nord in 7 zile. In acest an 1907, deci, cu ocazia unui dineu in compania lordului James Pirrie, patron al Harland & Wolff (cel mai mare santier naval din lume, cu sediul langa Belfast, Irlanda de Nord, si numarand circa 14.000 de angajati), Bruce proiecteaza sa construiasca si sa lanseze la apa, intre 1911 si 1914, trei superpacheboturi: Olimpic, Titanic si Gigantic.

Planurile celor trei uriase nave de pasageri vor fi desenate de catre o echipa de ingineri condusa de Thomas Andrews. Un santier titanic Numele vaselor sunt, cum se poate vedea, sugerate de mitologia greaca. Daca e sa ne luam insa dupa soarta primelor doua, par a fi inspirate, pe de-o parte, de o tragica ironie (Titanicul ii are drept eponimi pe titani; aparent invincibili, acestia au fost nimiciti atunci cand s-au razvratit impotriva lui Zeus si au ramas in aria mitologiei ca niste fiinte cu o manifes­ta vocatie a dezastrului), iar de cealalta parte de o ursitoare fara har (Olimpic, nume cu vibratii divin-triumfale, avea sa fie pecetea onomastica a unui vapor care, dupa doar un an de functionare, va ramane beteag, dupa o stupida coliziune cu crucisatorul Hawke).

    Pe 31 martie 1909, incepe constructia Titanicului. Doi ani mai tarziu, la 31 mai 1911, coca vasului e terminata, urmand sa fie lansata la apa. Ca sa alunece mai usor, uriasa alcatuire de metal este unsa cu 20 de tone de sapun si de seu. O trag cinci utilaje de remorcare, care o pun in pozitie de stationare langa chei. Cu toate acestea, nava este departe de a fi gata. Pentru instalarea echipamen­te­lor interioare mai sunt necesare cateva luni bune de munca. In ciuda angaja­mentelor optimiste ale conducerii companiei, constructia transatlan­ti­cului este definitv incheiata de-abia pe 31 martie 1912.

Primele probe se des­fasoara la inceputul lui aprilie, apoi vaporul porneste spre South­amp­ton, in vederea calatoriei sale inaugurale. Vasul insubmersibil – Pompele va vor oferi un ragaz, dar, oricum, nu este decat o chestiune de minute. Incepand din acest moment, orice am face, Titanicul se va scufunda. – Bine, dar vaporul asta e insubmersibil. – E facut din metal, domnule. Va asigur ca se va scufunda. E o certitudine matematica. Dialog purtat intre inginerul Thomas Andrews si Bruce Ismay, in filmul Titanic, al lui James Cameron Cu o coca dubla din placi de otel asamblate prin nituri si avand 16 compartimente separate prin 15 pereti perfect izolati, Titanicul oferea o siguranta maxima din punctul de vedere al exigentelor vremii.

Daca vreunul dintre compartimente era avariat, peretii despartitori puteau fi coborati printr-o comanda actionata electric de la nivelul puntii. In cazul patrunderii unei cantitati masive de apa, peretii de etanseizare puteau fi inchisi manual sau automat, prin intermediul flotoarelor de siguranta. Transatlanticul era dotat si cu un sistem de opt pompe ce ofereau o capacitate de evacuare de 400 de tone de apa pe ora. Doua compartimente puteau fi inundate fara ca vasul sa se afle in pericol, pentru ca restul asigurau plutirea.

In plus, Titanicul era dotat cu un sistem de navigare realizat la cele mai avansate standarde tehnologice ale timpului, iar dimensiunile sale colosale il puneau la adapost de ravagiile furtunilor marine. In punctele nevralgice, erau amplasate detectoare de fum, astfel incat soneria de alarma asigura o interventie rapida a angajatilor in caz de incendiu. Iar culmea perfectiunii in materie de sisteme de siguranta o reprezenta un aparat de detectie acustica a obstacolelor din apa. Nu e de mirare ca, in 1912, Titanicul era considerat o capodopera a arhitecturii navale. Masinarii avangardiste Spre deosebire de alte pacheboturi, vasul dispunea de doua motoare clasice cu aburi de 15.000 de cai-putere si de o turbina de joasa presiune de 16.000 de CP. Puterea totala ce putea fi transmisa elicelor era, prin urmare, de 46.000 CP.

Aburii erau produsi in 29 de cazane. Energia electrica necesara iluminatului (pe vas existau 10.000 de becuri) si functionarii diferitelor aparate (pentru gatit, incalzire, racire si aerisire) era asigurata de patru dinamuri cu o putere de 400 KW. Sistemul de telefonie de care dispunea Titanicul era, de asemenea, extrem de avansat. Este vorba despre o instalatie dubla, compusa dintr-un sistem central rezervat navigatiei si un sistem intern.

Cel dintai lega pasarela, comandamentul, puntea din fata, sala motoarelor si compartimentul din spate. Cel de-al doilea, cu o capacitate de 50 de linii, ingaduia clientilor ce ocupau cabinele de lux sa comunice cu diferite servicii (bar, restaurant etc.). In plus, exista si o instalatie TFF (telefon fara fir) de tip Marconi, de mare putere, care permitea emiterea si primirea de mesaje telegrafice.

 
    Lung de 269 de metri, cu o greutate de 46.328 de tone, dotat cu elemente tehnologice de ultima ora, cu un stil arhitectural modern si un design interior de mare rafinament, colosul avea 8 punti principale (puntea de plaja, puntea pentru plimbari, puntea de tip sera, puntea superioara, puntea-salon, puntea principala, puntea centrala si puntea inferioara), pline de ornamente impunatoare, in care se amestecau toate stilurile europene.

Pe 10 aprilie 1912, data la care a plecat de la Southampton spre Cherbourg si apoi spre Queenstown, Titanicul era cel mai mare si mai luxos vapor din lume.

Istoria Automobilului

   Inca din cele mai vechi timpuri, omul a cautat metode prin care sa poata transporta diferite materiale sau hrana de la distante mult mai mari. Astfel, el a construit, folosindu-si inteligenta cu care este inzestrat, diferite mijloace de transport, de la cele mai rudimentare, atingand apogeul in sec. al XIX-lea, odata cu inventia automobilului.

   Prima constructie considerata vehicul, in sensul de constructie destinata transportului, a fost targa purtata de oameni. Apoi, aceasta a evoluat, deoarece omul a ajuns la concluzia ca fortele naturii inconjuratoare mult superioare lui, trebuie captate si folosite in beneficiul sau. De aici incepe domesticirea animalelor si aparitia unui nou mijloc de transport - tractiunea animala.

Astfel, targa a fost inlocuita de caruta, iar odata cu domnia lui Ludovic XVI, au aparut calestile, berlinele, cabrioletele, etc., ce reprezentau rangul si puterea economica a nobililor care le posedau.
Incepand cu aceasta perioada, trasurile s-au dezvoltat foarte mult, din mai multe puncte de vedere. Pe langa partea artistica, deoarece unele trasuri erau adevarate opere de arta, s-a dezvoltat si partea mecanica, inventandu-se diferite mecanisme destinate franarii.


   Aparitia bicicletei are o mare importanta in aparitia automobilului, deoarece multe realizari tehnice din industria bicicletelor le gasim in constructia automobilului. Dar cea mai importanta inventie care si-a adus cel mai mare aport in contructia automobilului, este motorul actionat cu puterea aburului. Aceasta s-a concretizat in anul 1769, cand Francois Cugnot a construit primul autovehicul dotat cu un motor cu abur.

Trasurile cu aburi auavut un impact deosebit de important in istoria automobilului, implicit a omenirii. Aceste vehicule au fost bine primite de oamenii vremii, fapt ce contribuie mult la dezvoltarea lor. Ca dovada a interesului, avem o forma incipienta a codului rutier, aparut pentru prima data in Anglia sub numele de “Red Flag Act" in 1865, care obliga vehiculele sa circule cu o viteza de 2 mile in orase si de 4 mile in afara oraselor.

   Dupa aparitia motorului cu ardere interna, cu pistoane in miscare rectilinie, alternativa, putem vorbi in adevaratul sens al cuvantului de aparitia automobilului. O importanta deosebita o au si marile descoperiri ale vremii, cum ar fi:
- realizarea electromagnetului de catre Ampere in 1830;
- descoperirea fenomenului de inductie in 1831 de catre Faraday;
- bobina de inductie construita in 1855 de catre Ruhm Korff;
- acumulatorul electric inventat de Plaute, in 1959.

   Prima masina generatoare de curent electric a fost invenatata de Gramme in 1869 – 1970, iar primele puturi de petrol dateaza din 1830, in timp ce vulcanizarea cauciucului a fost realizata de Goodyear, inca din 1838.
Adevaratul stramosi al automobilului este reprezentat de motorul si autovehicolul inventate de Etienne Lenoir: motorul cu gaz brevetat in 1860.

Bermudele în Marea Neagră

         Primele relatări despre acest fenomen straniu

         În Marea Neagră, în imediata vecinătate a Insulei Şerpilor, aflat la 45 kilometri nord-vest de Sulina, se află un misterios Triunghi al Bermudelor.

Deşi zona este cunoscută încă din Evul Mediu, puţini au auzit despre acest triunghi, supranumit al „morţii”, care „călătoreşte” prin apele Mării Negre. Turcii au făcut primele relatări despre această zonă stranie, denumită de ei „Vârtejul Morţii”. Nenumărate asemenea povestiri relatau despre dispariţii surprinzătoare în apele relativ liniştite şi în plină zi! Surprinzătoare sunt şi unele povestiri ruseşti din secolele XIII şi XIV care relatează despre un „vârtej alb” care târa la fundul mării păsări, corăbii şi chiar mici insule! Relatările erau făcute de către oameni care au fost de faţă şi au scăpat cu greu din aceste vârtejuri.

Studiind cu atenţie acest fenomen cercetătorii au ajuns la concluzia că este vorba despre o suprafaţă de aproximativ 8-10 km - relativ triunghiulară - în care se manifestă o formă stranie de magnetism, mult modificat faţă de cel detectat ca fiind „normal”. Cercetătorii ruşi şi ucraineni afirmă ca falia magnetică din misteriosul triunghi mobil din Marea Neagră se deschide de la o fracţiune de secundă până la câteva minute. Această anomalie magnetică se deplasează lent prin zona Mării Negre şi, la ora actuală, zona se deplasează spre litoralul românesc, mai precis spre Sulina.


         Diverse dispariţii

Date mai complete asupra altor dispariţii misterioase s-au evidenţiat după dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice, deoarece abia atunci unele secrete straşnic păzite au ieşit la lumină. Astfel, din dosarele ultra-secrete ale armatei roşii aflăm despre dispariţia la 31 mai 1944 a crucişătorului Tiolkovsloi, la sud de Crimeea (la 70 km în larg), în plină zi. Cu toate că vremea era excelentă, căpitanul navei vecine povesteşte că respectivul crucişător a fost învăluit deodată de o ceaţă neagră cu sclipiri verzi, după care… a dispărut pur şi simplu de pe ecranele radar. La numai două luni după aceasta, o altă dispariţie: cinci avioane militare plecate în recunoaştere au intrat în ceaţa neagră cu sclipiri verzi, au dispărut de pe ecranele radar cu care erau urmărite şi nu s-au mai întors niciodată.

Pe 5 decembrie 1945, 5 bombardiere americane de tip Grumnan TBM-3 Avenger, dispăreau în întunericul Triunghiului Bermudelor. Un lucru foarte straniu, însă deosebit de discutat la vremea aceea, a fost dispariţia a 5 bombardiere ruseşti, în aceeaşi zi în interiorul Triunghiului Morţii de lângă Crimeea (la numai 70 km de ţărm).

Expediţia de cercetare sovietică ce a fost dezlănţuită după anunţul oficial al dispariţiei bombardierelor nu a reuşit să găsească nicio urmă. Unele surse spun că ultimele transmisiuni ale aparatelor în zbor au relatat despre o ceaţă deasă din care avioanele nu reuşeau să iasă… Exact ca şi în relatările avioanelor americane din Triunghiul Bermudelor. Fiind pe timp de pace, la ora acea nu exista nicio bază duşmană prin apropiere, de aceea ofiţerii ruşi au crezut că este vorba despre un accident, dar de pe urma lui ar fi trebuit să mai rămână măcar nişte urme fizice.

O altă dispariţie misterioasă s-a petrecut mult mai recent, în 1990, când un mic aparat de zbor grecesc dispărea la numai 30-40 km de ţărmul românesc.

    Zona este cunoscută de pescari

Pescarii români şi bulgari din zona de coastă ocoleau de multă vreme acea regiune, deoarece existau diferite legende şi superstiţii că acolo este o „apă blestemată”.

Presa grecească din Atena atrăgea atenţia că, fiind un avion particular, pilotul nu cunoştea „traseul de ocolire” care era semnalat avioanelor „oficiale”, dar sublinia că este necesar ca oficialităţile române să precizeze clar care sunt coordonatele acestei forme, pentru a evita alte dispariţii tragice.

Totuşi frecvenţa lor este mică, aceasta mai ales datorită faptului că este o zonă relativ puţin frecventată şi în general ocolită. Oficiali ruşi, însă, sunt de altă părere, ei susţin că aceste anomalii magnetice au o frecvenţă îngrijorătoare (una la două zile). Şi aici se emite ipoteza că aceste anomalii ar putea fi porţi către lumi paralele, care se deschid doar în anumite momente.

Una din cele mai surprinzătoare dispariţii este cea petrecută cu câţiva ani în urmă (în 1991) a 80 de oameni care lucrau pe o platformă marină rusească de extracţie a petrolului. Platforma era legată prin staţie de baza de la ţărm, cu care era stabilit un protocol de comunicare zilnic. Într-o zi, fără niciun S.O.S., platforma a rămas mută la toate încercările de stabilire a contactului.

După câteva ore, baza a alertat poliţia de coastă, o escadrilă militară a făcut o recunoaştere şi platforma a fost descoperită şi recuperată la 50 km distanţă de locul iniţial de amplasare, plutind în derivă, fără nicio urmă de viaţă la bord şi fără niciun indiciu care să lămurească misterul dispariţiei echipei tehnice.

Platforma arăta de parcă cei 80 de oameni o parăsiseră în grabă, fără sa-şi ia niciun fel de bagaje, haine sau lucruri intime, fără să strângă sau să facă curat, de exemplu, pe mesele unde mâncau!...

La ora actuală, armata ucraineană studiază cu mare atenţie această falie magnetică ce se deplasează lent, din zona lor, către apele teritoriale româneşti… Atunci, studierea ei şi responsabilităţile ce decurg din aceste studii vor reveni oficialităţilor româneşti...

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că - Există viaţă extraterestră


















  ''Prin anul 1950 am vorbit pentru prima datã despre Farfurii Zburãtoare. În acel an am afirmat în mod accentuat cã Farfuriile Zburãtoare sunt, în realitate, Nave Cosmice echipate cu locuitori ai altor planete. În acea vreme mulţi au râs de afirmaţiile noastre, dar astãzi, evenimentele ne dau dreptate. În Statele Unite existã un departament ştiinţific dedicat exclusiv investigaţiilor acestor Nave Cosmice."

    Oameni de ştiinţã specializaţi în studii spaţiale afirmã deja de mai bine de 20 de ani cã, deşi nu existã probe concludente, este foarte posibil sã existe civilizaţii Extraterestre.

Al Hibbs, om de ştiinţã retras din laboratorul de propulsie cu reacţie al Administraţiei Naţionale a Aeronauticii şi Spaţiului (NASA), spune cã este dispus sã parieze pe o mare sumã de dolari cã din acel moment şi pânã în clipa morţii sale „vom avea dovezi de viaţã inteligentã".

    Carl Sagan, astronom al Universitãţii din Cornell, Statul New York, a spus înaintea dezbaterii, la reuniunea anualã a Comitetului de Investigaţii Ştiinţifice ale Fenomenelor Neobişnuite (organizaţie dedicatã dezminţirii puterilor supranaturale, al cãrei moderator a fost Hibbs), cã „într-un univers de 100.000 de milioane de Galaxii, din care fiecare constã din mai multe sute de milioane de stele, ideea cã Soarele nostru este unica stea cu o planetã locuitã este ridicolã". „Cum este posibil sã credem cã suntem unicul tip de viaţã din Univers?", a întrebat retoric.

Oratorii s-au pus de acord cu faptul cã nu a existat pânã acum nici o confirmare definitivã a existenţei O.Z.N.-urilor, însã majoritatea au declarat cã cred în existenţa vieţii inteligente dincolo de Pãmânt.

Frank Drake, decan în Ştiinţe Naturale al Universitãţii din California, Santa Cruz, estimeazã cã „probabilitatea ca sã existe viaţã inteligentã în altã parte a Universului este de sutã la sutã, dacã ne bazãm pe faptul cã Evoluţia Chimicã ce a produs viaţa pe Pãmânt, existã în tot restul Cosmosului şi cã existã indicii ale posibilei existenţe a planetelor ce se rotesc în jur la cel puţin o duzinã de stele apropiate de Soarele nostru".

A semnalat cã „este posibil ca extratereştrii sã fie deja printre noi, dar sã fi considerat cã Pãmântul este o grãdinã zoologicã şi sã fi preferat sã nu-şi dezvãluie prezenţa".

Drake este preşedintele Institutului de Cercetare a Inteligenţei Extraterestre, organism finanţat de cãtre NASA, cu scopul de a cãuta captarea unor semnale radiale ale civilizaţiilor extraterestre.

Robert Rood, astronom al Universitãţii din Virginia, deşi a afirmat cã nu existã civilizaţii inteligente în Galaxia noastrã, deoarece pentru el, existenţa Lunii terestre care a generat mareele oceanice şi în acelaşi timp a contribuit la evoluţia primelor sisteme de viaţã, ar fi putut sã aparã doar aici pe Pãmânt, a spus în continuare: „Este posibil sã existe viaţã inteligentã în alte sisteme, şi reprezentanţii lor sã fi hotãrât sã nu exploreze Pãmântul. Se cere un anumit grad de îngâmfare din partea noastrã sã credem cã suntem unica civilizaţie între toate acele stele".

Comitetul a cerut de la NASA 65 milioane de dolari pentru a finanţa o nouã cercetare sistematicã de semnale radiale, ce ar putea proveni de la civilizaţii extraterestre.

Video pe această temă aici: Observare de OZN in Lima, Peru
















 

Pisica

Elementalii felini
pot fi ideali
pentru orice
aspiranţi la Viaţa
Superioarã.
Cu acest tip
de Nahuatl, orice
ocultist poate învãţa
sã iasã în Astral,
în mod conştient şi
pozitiv.







Egiptenii îi închinau un cult lui Bastet sau Basht, Zeiţã a
Anticului Egipt cu corp de femeie şi cap de pisicã. Ea personificã binefãcãtoarea, via şi fecundanta cãldurã a Soarelui. Atributele sale erau: un sistru (instrument muzical), o egidã (platoşã) şi un coş atârnat de braţ.

Anticii egipteni îi închinau un cult pisicii întrucât o asociau cu Mercurul Filosofiei Secrete. Trebuie sã ştim cã Mercurul este Sufletul Metalic al spermei, vorbind în termeni alchimişti.

Observaţi cã pisica este o mare clarvãzãtoare: ea vede noaptea, în întuneric şi chiar iese noaptea, se reproduce noaptea şi exact în Noaptea Profundã a Înţelepţilor, în Supra-Obscuritate, în augusta tãcere se lucreazã cu Mercurul; adicã, cu Mercurul Filosofiei Secrete.

Modul de a acţiona al pisicii indicã faptul cã este intim relaţionatã cu Mercurul şi din acest motiv i s-a închinat un cult. Sã nu uitãm cã Mercurul ne preschimbã în Gentilomi, în Oameni Iluminaţi.

În Naturã totul are o dublã întrebuinţare. Pisica neagrã, uneori, este folositã în mod criminal de cãtre perverşii Magiei Negre, dar de asemenea poate fi folositã de oamenii sfinţi ai Magiei Albe. Elementalii în sine, nu sunt nici buni, nici rãi, totul depinde de modul în care ne folosim de ei. Dacã îi folosim pentru bine, facem acţiuni bune, dar dacã îi folosim pentru rãu, vom face acţiuni rele.

Aceşti elementali felini pot fi ideali pentru orice aspiranţi la Viaţa Superioarã. Cu acest tip de Nahuatl, orice ocultist poate învãţa sã iasã în Astral, în mod conştient şi pozitiv. Important este sã nu ne fie fricã (este nevoie de foarte mult curaj).

Nu este de prisos sã spunem cã pentru aceastã categorie de experimente psihice este necesar ca pisica sã fie de culoare neagrã. Mulţi ignoranţi culţi îşi pot permite luxul de a râde de toate aceste declaraţii esoterice, însã, aceasta nu ne intereseazã. Scriem pentru oameni cu nelinişti spirituale, vorbim pentru persoane care într-adevãr nãzuiesc la Trezirea Conştiinţei.

Vechii aborigeni din America au lucrat întotdeauna cu Elementalii minunaţi ai animalelor, ai plantelor; cu ajutorul lor au realizat infinite fenomene magice, vindecãri de la distanţã, invocãri de furtuni etc. etc. De asemenea erau protejaţi de la naştere de proprii lor Nahuatl cu care erau relationaţi. Un Nahuatl extraordinar este pisica neagrã; sunt ideale când le iubim şi le respectãm.

Coincidenţe Isus-Krishna

     În discutata sa operă "Cei 16 Salvatori Crucificaţi ai Lumii", K. Graves aduce probe adiţionale pentru a dovedi că istoria lui Iisus Cristos, aşa cum o cunoaştem în mod popular, nu este istorie în sensul literal, ci este mai degrabă colecţia de simboluri esoterice, constante în diferite culturi, care ne arată Drama Cristică Cosmică (Viaţă, Patimă şi Moarte), ca Eveniment Cosmic şi Universal. În continuare cităm câteva asemănări între Iisus, Marele Kabir şi Krishna, Cristosul Salvator al Indiei, născut cu 1000 de ani înainte. Nu fără a atrage atenţia mai întâi că există paralele similare la cel puţin 48 de personaje sacre din antichitate, incluzând Concepţia Imaculată.


A avut un discipol iubit pe nume "Ioan"
A avut un discipol iubit pe nume "Arjuna"
Cuvintele lui Iisus: "Eu sunt Lumina lumii.
Cel ce mă urmează nu merge în tenebre, ci are Lumina vieţii".
"Eu sunt lumina Soarelui şi a Lunii, mult deasupra întunericului.
 Eu sunt splendoarea Flăcării, Strălucire a tot ceea ce străluceşte şi Lumina Luminilor".
A fost crucificat şi străpuns de o lance A fost crucificat şi străpuns de o săgeată
La moartea sa "întreg Pământul s-a întunecat până la ceasul al nouălea;
Soarele s-a întunecat".
"Şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat şi mormintele s-au deschis".
În ceasul morţii sale au avut loc tot felul de calamităţi şi semne rele.
 Soarele s-a întunecat în miezul zilei.
Din cer a plouat cu foc şi cenuşă.
Iisus a coborât în Infernuri. A coborât de asemenea în Infernuri.
A înviat din mormânt A înviat din mormânt
Înălţarea la Ceruri a fost asistată de multe persoane.
Krishna s-a înălţat cu trupul la Ceruri şi multe persoane au fost martore la Înălţarea sa.
Cristos va veni din nou ca să judece viii şi morţii.
Domnul Krishna va fi Judecătorul viilor şi al morţilor.
I se sărbătoreşte naşterea în 25 Decembrie.
I se sărbătoreşte naşterea în 25 Decembrie.
Se spune că s-a născut într-un loc umil, într-o iesle sau într-o peşteră.
 La fel s-a născut într-un loc umil: într-o peşteră.
A fost adorat de către Păstorii din Betleem.
A fost adorat de către Păstorii din Nanden.
A avut un tată adoptiv pe nume "Iosif".
A avut un tată adoptiv pe nume "Nanda".
S-a născut dintr-o sfântă fecioară pe nume "Maria".
 S-a născut dintr-o sfântă fecioară pe nume "Devaki".
Irod a poruncit uciderea pruncilor cu scopul de a-l face să dispară.
Regele Kansa a făcut acelaşi lucru.
Viaţa sa este plină de miracole.
Viaţa sa este plină de miracole.
Este Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Este Începutul, Mijlocul şi Sfârşitul tuturor lucrurilor.




luni, 5 aprilie 2010

Cel puţin doi morţi, în urma unui seism violent produs în Mexic şi resimţit în SUA - VIDEO, FOTO

    Un cutremur violent cu magnitudinea 7,2 s-a produs duminică în statul mexican Baja California şi a fost resimţit în statele americane învecinate, provocând moartea a cel puţin două persoane şi rănirea uşoară a altor o sută la Mexicali, au anunţat autorităţile.

Seismul s-a produs la ora 22.40 GMT (luni, 01.40, ora României), la o adâncime de zece kilometri, în apropiere de Mexicali, o localitate cu 900.000 de locuitori, la frontiera între Statele Unite şi Mexic, a precizat duminică Institutul de geofizică american (USGS).

Epicentrul a fost localizat la 26 de kilometri sud-vest de Guadalupe Victoria (Mexic) şi la 64 de kilometri sud-vest de San Luis (Arizona, sud-vestul Statelor Unite), a precizat USGS. La Mexicali, unde a fost decretată starea de urgenţă de guvernatorul statului Baja California, "cel puţin o clădire s-a prăbuşit şi altele, publice şi private, au fost avariate", a declarat directorul apărării civile, Alfredo Escobedo, pentru postul CNN.

El a menţionat câţiva răniţi uşor. Doi bărbaţi au murit la Mexicali, potrivit guvernatorului Jose Guadalupe Osuna. Unul dintre ei a murit strivit sub casa sa, a precizat un membru al echipelor de intervenţie din Tijuana. Un reprezentant al Institutului seismologic naţional, Adriana Gonzalez, a precizat că populaţia a resimţit cutremurul în mare parte din Baja California şi în statul vecin Sonora.

Carlos Valdez, directorul institutului, a afirmat că epicentrul a fost localizat la 18 kilometri de Mexicali.

Seismul, care a durat, potrivit mai multor martori citaţi de presa locală, între 30 şi 45 de secunde, a fost suficient de puternic pentru a zgudui clădiri din Los Angeles şi San Diego, precum şi la Phoenix (Arizona) şi Las Vegas (Nevada).

Mai mulţi martori intervievaţi de postul local ABC7 au menţionat obiecte căzând în casele lor. Cutremurul de duminică este cel mai puternic din California după 1992. El a fost urmat deja de mai multe replici, în special una de magnitudine 4,1 la Santa Monica, la vest de Los Angeles.

sâmbătă, 3 aprilie 2010

Un bărbat a jefuit un magazin de piese auto, fugind cu aproximativ o mie de euro

     Vânzătoarea unui magazin de piese auto din Timişoara a fost ameninţată, sâmbătă, cu un cuţit de către un bărbat care a intrat în magazin şi i-a cerut banii, iar pentru că aceasta a refuzat atacatorul a legat-o şi a plecat cu încasările din ultimele trei zile, respectiv cu aproximativ o mie de euro.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Emil Andrei, a declarat corespondentului MEDIAFAX că vânzătoarea este cea care a anunţat jaful la Serviciul de urgenţă 112, după ce a fost găsită şi dezlegată de către un bărbat care lucrează la spălătoria auto de lângă magazinul jefuit.

 "O vânzătoare care lucrează la un magazin de piese auto din Calea Buziaşului din Timişoara a fost ameninţată cu un cuţit de un bărbat care purta şapcă roşie şi blugi, care a intrat peste ea în magazin, i-a cerut banii, iar pentru că vânzătoarea a refuzat, atacatorul a legat-o şi a plecat cu banii încasaţi în ultimele trei zile. Femeia este cea care a sunat la serviciul de urgenţă, după ce un bărbat care lucrează la spălătoria din apropiere şi care o cunoştea a intrat în magazin şi a dezlegat-o", a spus Emil Andrei. Potrivit sursei citate, magazinul nu avea paznic şi nici nu era supravegheat prin sistem video.

Conform unor surse din cadrul Poliţiei, din declaraţiile vânzătoarei reiese că bărbatul ar fi plecat cu aproximativ o mie de euro, bani care reprezintă încasările din ultimele trei zile.

    La ora transmiterii acestei ştiri, poliţiştii ajunseseră la faţa locului şi prelevau probe din magazin, anchetatorii stând de vorbă şi cu vânzătoarea care a fost atacată şi legată şi care a fost în stare de şoc în urma jafului. Potrivit primelor date, atacatorul era îmbrăcat în blugi, iar pe cap avea o şapcă roşie şi purta ochelari de soare fumurii. Ca semn distinctiv, bărbatul are o cicatrice deasupra buzei de sus. La ora actuală, poliţiştii îl caută pe atacator.